Cazul Cetate Deva: „Nu sunt o bombă cu ceas, ci am plecat la drum în baza unor promisiuni”. Marian Muntean a mărturisit cum a fost convins să joace în Liga Națională și cum a sfârșit cu mesajul „Îmi pare rău, ne mai auzim!”

Redactor:
Marius Hutu
Cazul Cetate Deva:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cetate Deva s-a retras din Liga Națională de handbal feminin după etapa a 12-a și a dat tot campionatul peste cap. Sezonul continuă, așadar, cu două echipe mai puțin, astfel că, exceptând etapa a 19-a, în fiecare rundă două echipe vor sta pe „bară”. În campionat există deja anumite nemulțumiri. Cetate Deva a luat startul în Liga Națională, deși nu avea bani și jucătoare.

Înainte ca Cetate Deva să confirme retragerea din campionat am precizat faptul că „Regulamentul ar trebui revizuit și să nu mai invite în prima ligă orice bombă cu ceas! Pentru că până la urmă suferă tot handbalul românesc, în primul rând competiția este desconsiderată”. Un comentariu care l-a stârnit însă pe Marian Muntean, președintele clubului, care a susținut că Deva a intrat în prima ligă după intervenția președintelui FR, Alexandru Dedu. Conducătorul formației Cetate a venit cu mărturisiri detaliate pe acest caz, pe care le vom publica în rândurile următoare. Înainte de toate să explicăm cum a ajuns Cetate Deva în Liga Națională.

Cum a promovat Deva?

Cetate Deva a terminat pe locul 2 în sezonul 2015-2016 în Seria 2, după o bătălie cu CSM Bistrița. Astfel, echipa lui Marian Muntean a ajuns la turneul de promovare / retrogradare, unde a pierdut cu Unirea Slobozia și HM Buzău și a terminat pe locul 4.

HCM Baia Mare s-a retras din campionat în pauza competițională, astfel că în prima ligă s-a mai eliberat un loc, pe lângă cele ocupate de noile-promovate, CSM Bistrița și Danubius Galați, plus Măgura Cisnădie și Unirea Slobozia care și-au păstrat pozițiile în urma turneului de baraj. Conform regulamentului stabilit de FRH pentru astfel de cazuri, primele echipe invitate să intre în Liga Națională urmau să fie cele care au jucat în turneul de menținere / retrogradare, dar s-au clasat de la locul 3 în jos. Normal, clasamentul final a fost și cel care a dat ordinea invitațiilor. HM Buzău – locul 3 la turneu – a anunțat că nu poate participa în Liga Națională, întrucât nu poate susține financiar această participare.

Astfel, Federația a ajuns la Cetate Deva, iar de aici începe și povestea lui Marian Muntean, pe care o redăm fără niciun comentariu:

„La începutul lunii august, în momentul în care Buzăul a refuzat să intre în Liga Națională, am fost contactat de președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, și întrebat dacă vreau să intru în prima ligă în baza invitației. În acel moment i-am spus că mă onorează această invitație, dar că nu am nici buget și nici lot pentru Liga Națională și nu pot intra victimă. Dar dacă factorii locali vor să mă sprijine financiar, în sensul de a completa bugetul pe care îl am pentru liga a doua, intru cu inima deschisă. Mi-a cerut numerele de telefon ale primarului și președintelui Consiliului Județean. Ce au discutat, nu știu, dar a doua oară n-am mai fost sunat de președintele FRH, ci am primit doar un SMS, prin care mi-a transmis că totul s-a rezolvat, că am garanția că Mircea Bobora (n.r. președintele CJ Hunedoara) mă va sprijini. Eu nu am luat în calcul acel mesaj decât după ce am verificat că acele discuții au avut loc. Autoritățile locale erau foarte încântate că au fost sunate de Dedu și vor face tot posibilul să mă sprijine. În momentul următor am depus documentația la Federația Română de Handbal.

Nu sunt o bombă cu ceas, ci nu am plecat la drum până nu am avut promisiuni și garanții, la fel cum se întâmplă cu toate cluburile susținute de autoritățile locale la începutul unui sezon. Am prezentat bugetul și ce cheltuieli pot face. Marian Muntean este vinovat doar că a crezut în vorbe. Consiliul Județean mi-a spus că până în 2017 nu avem ce discuta și să discut la Primărie. Iar de la Consiliul Local am cerut un sprijin măcar de 200.000 de lei (n.r. aproximativ 50.000 de euro). Nici cele 200.000 nu le-am primit, am mai făcut o încercare la începutul acestei săptămâni, când am solicitat măcar 100.000 de lei, am vrut să văd că sunt lângă mine, că au bunăvoință. Aveam patru jucătoare pe care le puteam aduce, iar din februarie mai veneau alte două fete. Între timp eu am plătit masa la restaurantul unde echipa servea masa, chiriile la sală și apartamente. M-am achitat de obligații, mai puțin de restanțele financiare. Lucrurile tot nu s-au rezolvat, iar eu nu mai puteam duce la sfârșit campionatul.

Ca o ultimă încercare, l-am sunat pe Alexandru Dedu, poate mai făcea o mișcare, să dea niște telefoane la autoritățile locale, așa cum s-a întâmplat și în vară când m-a convins să intru în ligă. Dar mi-a spus textual: > Apoi mi-a închis telefonul. Când i-am povestit că vreau să mă retrag din ligă pentru că autoritățile nu m-au sprijinit, mi-a spus să trimit hârtie, că pe vorbe nu mă poate crede. Atunci asta am și făcut, imediat am trimis hârtie la federație că retrag echipa din Liga Națională.

Dacă așa ușor se renunță la o echipă în Liga Națională… Din 2000 de când sunt în handbal și până acum nu am mai întâlnit o asemenea situație, ca două echipe să se retragă deja din campionat. Când era președinte Cristian Gațu îmi aduc aminte că în astfel de situații se urca în mașină și se ducea ba la Carraș Severin, ba la Constanța, numai să nu se retragă echipele în timpul sezonului. Așa îi mai sensibiliza pe factorii locali și poate de jenă, din obligații echipele din localitatea duceau sezonul până la capăt.

Am înțeles însă Deva. Era mai simplu să terminăm cu Deva, probabil că Marian Muntean deranja că are gura mai mare și le spunea totul în față. De la retragerea lui Gică Slabu (n.r. finanțator al echipei Tomis Constanța) cred că sunt ultimul mohican care a mai făcut handbal pe banii lui, poate doar la HC Odorhei să mai fie un caz similar. În rest toți fac handbal pe bani publici. Pentru asta m-am tot bătut și pentru apariția Ligii Profesioniste de Handbal, poate astfel cluburile se mai puteau autofinanța pe lângă banii care vin de la bugetele locale. Dar nu s-a dorit acest lucru, mai bine păpăm noi banii care vin din drepturile TV (n.r. 400.000 de euro în acest sezon). Am rămas și m-am chinuit singur, e mai ușor pe banul public.

Acum îmi dau seama ce s-a întâmplat, iar orașul Deva a văzut handbal în ultimii ani doar pe banii lui Marian Muntean, pentru că eu n-am pus bani nici pe bilete.  Dacă eram lăsat în pace în vara trecută, rămâneam în liga a doua. Dar am fost băgat la înaintare, mi-am consumat fondurile pentru handbal, că doar nu sunt nebun acum să-mi vând casa și mașina pentru a continua să finanțez, și așa am ajuns să mă retrag, plus că am primit o amendă de 10.000 de lei”.

După aceste mărturisiri ale lui Marian Muntean l-am contactat și pe Alexandru Dedu pentru a discuta pe marginea acestor afirmații. Președintele FH s-a arătat supărat pe faptul că Deva a ajuns într-o astfel de situație, dar nu a dorit să comenteze ce a declarat Marian Muntean.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu!
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu! "Mi se părea că-l cunosc. Eu l-am…
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×